De ce ne este atât de greu să încetinim?

Nu știu cum sunteți voi, dar pentru mine viața are un ritm alert.

Sunt un om pasionat și ambițios. Particip în multe proiecte și mi-e greu să spun „nu”.  Îmi schimb des rolul într-o zi, de la actriță la Teatrul de Nord, la profesoară de actorie la Școala de Arte, iar acum la co-fondatoare s u s u r. Și uneori mă întreb unde mai încape timp pentru mine, pentru momentele mele de liniște.

Creierul meu pare să găsească mereu ceva de făcut. Dacă nu lucrez la un rol, pregătesc un exercițiu pentru elevii mei. Dacă nu organizez o întâlnire, mă gândesc la următorul proiect sau la lista de lucruri care așteaptă să fie rezolvate. Mă surprind dimineața organizând deja întreaga zi înainte să mă ridic din pat, iar seara analizând ce a mers bine și ce aș fi putut face diferit. 

Mult timp am crezut că această grabă ține doar de felul meu de a fi. Dar, privind în jur, am început să observ că nu sunt singura. Trăim într-o lume care ne încurajează să facem mai mult, mai repede și să fim permanent în alertă. Poate că tocmai de aceea ne este atât de greu să ne oprim, sa încetinim. 

Atenția noastră este solicitată permanent. Avem acces la mai multe informații decât a avut, probabil, orice generație înaintea noastră.

Creierul nostru este atras în mod natural de noutate. Fiecare notificare sau informație nouă poate activa sistemele de recompensă ale creierului, motiv pentru care ne este atât de greu să lăsăm telefonul din mână sau să stăm pur și simplu fără să facem nimic.

Psihologii vorbesc tot mai des despre fenomenul FOMO (Fear of Missing Out) teama că undeva se întâmplă ceva important fără noi. Și poate că de aceea ne este atât de greu să încetinim: pentru că, undeva în spate, există senzația că, dacă ne oprim, rămânem în urmă.

Poate că și comparația contribuie la această stare. Trăim într-o lume în care vedem constant ce fac ceilalți, iar uneori este greu să nu ne întrebăm dacă facem suficient, dacă suntem suficienți sau dacă nu cumva rămânem în urmă. Dar cred că, de multe ori, cea mai mare presiune vine chiar din interiorul nostru.

Nu am găsit încă echilibrul perfect. Îl caut.

Și poate tocmai de aceea simt nevoia să scriu despre asta.

În ultimii ani încerc să fiu mai atentă la timpul meu și la felul în care îl petrec. Încerc să reduc timpul petrecut în fața ecranelor. Încerc să stau mai mult în natură. Încerc să mănânc fără să fac alte trei lucruri în același timp. Încerc să îmi beau cafeaua dimineața fără grabă și să stau puțin cu mine înainte să încep ziua.

Încerc să fiu prezentă în conversațiile cu oamenii pe care îi iubesc, să mă mișc cu intenție și să iau lucrurile pe rând. Uneori îmi iese, alteori nu.

Cred că din această căutare s-a născut s u s u r.

Nu pentru că am găsit liniștea, ci pentru că am realizat cât de mult avem nevoie de ea.

Nu pentru că am învățat să încetinesc, ci pentru că încerc, zi de zi, să o fac.

Susur este o invitație la momente mici de prezență, la ritualuri simple, la gesturi care ne amintesc că avem voie să încetinim și că grija față de noi nu trebuie să fie grăbită.

Poate că nu putem schimba ritmul alert din jurul nostru, dar putem alege, din când în când, să ne întoarcem la noi.

Iar pentru mine asta înseamnă: Mai puțină grabă. Mai mult tu.

Tu ce faci pentru a reveni la tine?